Proiecte

 PROIECT EDUCAȚIONAL – FUNDAȚIA SPECIAL OLIMPICS

PROIECT EDUCATIONAL DE VOLUNTARIAT

Emoții, bucurie, sănătate, terapie, masaj, copii fericiți, cadouri, sprijin și oameni buni au definit evenimentul caritabil marca AMTC Asociatia de Masaj si Terapii Complementare organizat de către Directorul AMTC Brăila, MARIUS NICOLAE, în colaborare și cu sprijinul conducerii Centrului Școlar de Educație Incluzivă Brăila, reprezentat de către doamna profesor și director DIANA MÂNDREANU și cadre didactice, terapeuți și kinetoterapeuți voluntari.
Beneficiarii direcți ai actului caritabil AMTC au fost 15 copii speciali, frumoși și curajoși diagnosticați cu diferite probleme psihice și de motricitate care au nevoie de recuperare fizică și psihică permanentă, iar beneficiarii indirecți au fost părinții copiilor cu probleme.
La eveniment a participat și Directorul General AMTC, Ana-Maria Niță, care a înmânat diplome și cadouri din partea Asociației și a Sponsorilor tuturor copiilor, terapeuților și voluntarilor.
Marius Nicolae (membru AMTC și Director AMTC Brăila), Balasoi Mihaela (membru AMTC și Director AMTC Galați), Oana Bădilă, Dumitru Valerica, Marlena Crețu și Marica Tudorel au fost principalii Terapeuți și Kinetoterapeuți voluntari pentru motivarea elevilor CENTRULUI DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ Brăila în vederea parcurgerii ritmice a ședințelor de masaj și kinetoterapiei pentru o recuperare căt mai rapidă.
Obiectivele acțiunii, marca AMTC, cu ajutorul Directorului AMTC Brăila, Directorului AMTC Galați și a terapeuților voluntari au fost:
👉Hidratarea tegumentului
👉Decontracturare musculară
👉Îmbunătățirea motricității
👉Reducerea spasmelor musculare.
Copiii, pe lângă masaj, au primit și CADOURI de Crăciun din partea președintelui AMTC IULIAN MOTOC, iar voluntarii, terapeuții și părinții au primit CADOURI de la Sponsorii evenimentului Blackboxnet – Totul despre Masaj și Kosmo Oil
💙 MULȚUMIM TUTUROR celor care cred că MASAJUL reprezintă SĂNĂTATE!
💛 MULȚUMIM Voluntarilor!
❤️ MULȚUMIM Sponsorilor!
FELICITĂRI organizatorilor! 💙💛❤️

Activitatea Special Olympics Special Olimpics 2022

Certificat Special Olimpics

PROIECTE ȘI PARTENERIATE

AN SCOLAR 2017 – 2018

 1.Proiecte educaționale la nivelul școlii

Proiect cultural educativ ,,Petrecere de Halloween” ,ediția a III-a;

Proiect cultural educativ ,,Culorile toamnei”,ediția a IV-a

Proiect educațional școlar de voluntariat,,,A fi diferit,nu înseamnă a fi mai puțin om”;

Proiect educațional ,,Să descifrăm tainele științei”;

Proiect educațional ,, Călătorie în lumea poveștilor”;

Proiect educațional -1 Decembrie-Ziua națională a româniei-,,Fii mândru că ești român”.

 

Proiecte educaționale la nivelul CAEJ

Concurs județean interdisciplinar,,Culorile prieteniei”;

Concurs ,,Curcubeul emoțiilor”;

Proiect educațional ,,Școala și familia-împreună pentru viitorul copiilor”;

Proiect de parteneriat-civic ,,Împreună putem fi mai buni”;

Proiect educativ județean ,,Bucuria Crăciunului!”.

 

Proiect educațional la nivelul CAER

,,Tu ești prietenul meu”.

 

Proiecte educaționale la nivelul CAEN

Concursul ,,Și noi suntem flori”

Concursul ,,Anotimpul din vis”

 

Titlul proiectului Parteneri

 

Activități proiect sem I
,,Petrecere de Halloween” Părinți,cadre didactice-C.S.E.I.Brăila Activitate desfășurată

Expoziție desene

,,Culorile toamnei” Părinți,cadre didactice-

C,S,E,I,Brăila

Activitate desfășurată

Expoziție desene

,,A fi diferit,nu înseamnă

A fi mai puțin om”

Liceul de Arte ,,Hariclea

Darclee-Brăila-

C.S.E.I.Brăila

Activitate desfășurată

Program artistic și daruri

copiilor

,,Să descifrăm tainele

Științei”

C.S.E.I.Brăila,Școala Gimnazială ,,Ecaterina Teodoroiu”,

Școala Gimnazială ,,I.L.Caragiale”

Activitate în desfășurare

Lucrări în laborator

Activitate artistico plastice

Confecționarea bradului

din materiale reciclabile

Amenajarea uni acvariu

,,Călătorie în lumea poveștilor” C.S.E.I.Brăila,Școala Gimnazială ,,Ecaterina Teodoroiu”,Școala Gimnazială ,,I.LCaragiale” Activitate în desfășurare

Șezătoare,,Scandal la oala cu ciorbă”

Șezătoare ,,Iarna cea geroasă”

,,Fi mândru că ești român” Școala Gimnazială ,,Ecatrina Teodoroiu”, C.S.E.I.Brăila Activitate desfășurată

Program artistic dedicat Zilei Naționale a României

,,Culorile prieteniei” Școala Gimnaziala ,,Mihail Kogălniceanu”

,C.S.E.I.Brăila,

C.Ș.R.A.E-Brăila

Activitate în desfășurare

Încheierea parteneriatului

Popularizarea activității în județ

,,Curcubeul emoțiilor” C.S.E.I.Brăila,Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazul”,Brăila Activitate în desfășurare

Seminar de informare

Mediatizarea concursului

,,Împreună putem fi mai buni” C.S.E.I.Brăila,Școala Gimnaziala ,,Cazasu” Activitate în desfășurare

1 Decembrie

Crăciunul-Marea sărbatoare a Nașterii Domnului

,,Bucuria Crăciunului” C.S.E.I.Brăila, Școala Gimnazială ,,Sf.Andrei” Activitate desfășurată

Expoziție concurs

,,Tu ești prietenul meu” Școala Gimnazială Specială Nr. 14 Tulcea

C.S.E.I.Brăila

Activitate în desfășurare

Lansarea proiectului

Poster ,,TU ești prietenul meu”

,,Anotimpul din vis” Grădinița cu P.P.NR.1 și Grădinița Piticot

C.S.E.I.Brăila

Activitate în desfășurare

Lansare proiect

Expozitie ,,Iarna”

,,Și noi suntem flori” Lic. Tehnologic ,,Anghel Saligny”,C.S.E.I.Brăila Activitate în curs

Lansare proiect,

 

  1. Dezvoltare parteneriate (parteneri sociali,autorități locale)

 

Titlul proiectului Parteneri Activități proiect sem I
,,Colorăm viața” I.S.J.Brăila,Biblioteca județeană ,,Panait Istrati”,Brăila,C.S.E.I.Brăila

Școala,,,,Aurel Vlaicu”

Școala ,,Ion Băncilă”

Școala ,,Anton Pann”

Școala ,,Nedelcu Chercea”

Activitate în desfășurare

,,Cercul prieteniei”

Recreație de toamnă”

,,Magia sărbătorilor”.

,,Sănătatea cea mai de preț comoară” Filiala Muntenia a asociației pentru sănătate,educație și familie,Școala Gimnazială ,,Cazasu”,C.S.E.I.Brăila În semestrul II
,,Pe urmele strămoșilor” C.S.E.I.Brăila,Școala ,,Ecaterina Teodoroiu” ,Școala

,,I.L.Caragiale”,Școala ,,Al.I. Cuza”,Școala ,,Vlaicu Vodă”

Muzeul Brăilei ,,Carol I”

 

Activitate în desfășurare

,,Ziua tuturor românilor”

,,Hora culorilor”

,,Siguranța elevilor” Ministerul Afacerilor de Interne Inspectoratul de Poliție Județean Brăila

C.S.E.I.Brăila

Activitate în desfășurare

Întocmirea bazei de date

Vizite săptămânale a poliției pentru combaterea violenței

 

 

Prof.Popescu Georgeta, resp.Comisie activități extracurriculare

Free Web Hosting