Activitati
Centrul Școlar de Educație Incluzivă Brăila s-a alăturat programului Fundaţiei Special Olympics din România “Special Olympics Unified Champion Schools® – Școala Generației Unificate”.
Elevi ai Centrului Școlar de Educație Incluzivă Brăila au participat în perioada 22 noiembrie 2021-15 ianuarie 2022 la Campionatul Virtual de Fitness din cadrul proiectului “Școala Generației Unificate” , iar pe lângă activitatea sportivă aceştia iau parte şi la activităţile pentru Tineri Lideri numite Întâlnirile Generaţiei Unificate.
Diplome elevi participanti CSEI Braila
Școala Generației Unificate va promova acceptarea, respectul și toleranța în școli, contribuind major la crearea un mediu școlar incluziv pentru elevii cu și fără dizabilități, aducând know-how și o percepție pozitivă asupra diversității; va reuni, astfel, trei concepte:
- Sporturi Unificate: sportivi cu și fără dizabilități intelectuale se vor antrena în echipe și vor participa la competiții sportive Special Olympics ( activitate adaptată online)
- Tineri Lideri, cu și fără dizabilități intelectuale, care vor fi instruiți și vor lucra în echipe, de la egal la egal, pentru a construi Generația Unificată. ( activitate adaptată online)
- Activităţi cu toată şcoală : în cazul CSEI Brăila -materiale sportive care ajută elevii din toată şcoala să participe la activitatea sportivă de traseu aplicativ
Concurs ”Anotimpuri și culoare în inimă de copil” 2021
Activităţile extraşcolare se referă la aria de dezvoltare personală şi socială, având ca scop final independenţa copilului (tânărului) precum şi integrarea lui într-un mediu în continuă schimbare. Activităţile se găsesc într-o relaţie de interdependenţă reciprocă cu implicaţii metodologice intermodulare-interdisciplinare şi intramodulare de valorificare a învăţării sociale cu largă deschidere spre normalitate.
Aceste activităţi s-au concretizat în: competiţii inter-clase cu conţinut artistic, activităţi cu prilejul serbărilor şcolare, zilelor jubiliare.
ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE
SEMESTRUL I – AN SCOLAR 2017 / 2018
În anul școlar 2017-2018, în cadrul comisiei de ,,Activități extrașcolare”s-a urmărit ca activitățile să se desfașoare pe diferite domenii:
I.Arte, cu următoarele obiective:
- realizarea unor compoziții colective pe o temă dată;
- Stimularea exprimării libere prin intermediul limbajului plastic.
II.Cunoașterea mediului, cu urmatoarele obiective:
a.formarea și dezvoltarea unor comportamente ecologice;
b.formarea unor deprinderi de îngrijire și protejare a mediului.
III.Tradiții, cu urmatorul obiectiv: identificarea unor caracteristici ale mediului social și cultural.
S-au desfășurat urmatoarele activitati la nivelul claselor sau în colectiv, în funcție de tema propusă.
1.La multi ani dascălilor de ieri și de azi- Ziua mondiala a educatiei – expozitie de desene la care au participat toti elevii Centrului Scolar de Educatie Incluziva Braila ; acestia au fost coordonați de catre prof.diriginți și prof. logopezi.
2.V-ați pregătit dovlecii? – sarbatoarea Halloween–concurs de desene editia a patra ; coordonatori:prof.Neagu Liliana și prof.Popescu Georgeta. Elevii au fost coordonați de către diriginții claselor,profesori logopezi, kinetoterapeuți și psihologi.Activitatea s-a desfășurat în cancelaria școlii. Pentru cei care se deplasează mai greu au lucrat în clasă. Elevii au sculptat în bostan,au colorat și pictat diferite fișe cu diverse personaje specifice zilei-Halloween,au ascultat povestea zilei de Halloween. La final s-a realizat o expoziție de dovleci sculptați și lucrările elevilor din școală. Elevii au fost premiați și au primit dulciuri și diplome de participare.
3.Să inspirăm aerul curat al unei dimineți de toamnă – Ziua mondială a curățeniei-activitatea s-a desfășurat în curtea școlii si au participat elevii din clasele a IX-a si a X-a coordonați de prof. Picuș Eugenia și Dermengiu Ionel. Copiii au executat lucrari de îngrijire a speciilor de plante în vederea protejării și favorizarea furnizării oxigenului indispensabil vieții pe Pamânt.
4.Culorile toamnei- concurs de desene editia a V-a, coordonatori: prof. BudurCarmen și Bălan Georgeta. Au participat elevii școlii îndrumați de cadrele didactice ; activitatea s-a ținut în cancelarie. Elevii au realizat desene, colaje, picturi, s-a vizionat un film despre anotimpul de toamnă. La final s-a organizat o expoziție cu lucrarile realizate iar elevii au fost premiati.
5.Și noi suntem la fel ca voi- Ziua mondială a persoanelor cu dizabilități – ,elevii din învățământul preșcolar și cei de la clasele pregătitoare coordonați de : prof. Voinescu Mariana,Pîrlitu Viorica,Bursuc Rodica,Gheorghe Luminița și Bădără Eufrosina, au realizat o expoziție cu lucrări adecvate temei și vârstei lor.
6.1Decembrie – Marea Unire ; activitatea s-a organizat pe două paliere:
-în Bibliotecă ,d-na Neagu Liliana,împreună cu elevii din învățămânul gimnazial au vizionat Povestea lui Moș Ion Roată și Vodă Cuza;
-elevii din învățământul primar și gimnazial, coordonați de diriginți și logopezi,au realizat o expoziție de desene cu tema adecvată.
7.Ghetutele lui Mos Nicolae – elevii au realizat lucrari plastice, colaje, ornamente de brad, felicitări și a fost realizată o expoziție intitulată ,,Iarna”.
8.Serbarea școlara de iarna,,Vine ,Vine Mos Craciun”,a fost organizată în clasă ,prin colaborarea a două sau mai multe clase si au prezentat un program artistic,în fața părinților și a sponsorilor. Alte clase tot prin colaborare sau singure, au organizat mese rotunde la care au participat și părinții și au realizat în colaborare cu copiii diferite lucrări.
Elevii de la Liceul de Arte ,,Hariclea Darclee”, prin proiectul educational scolar de voluntariat numit ,,A fi diferit nu înseamnă a fi mai puțin om”,elevii au prezentat un program artistic si au oferit daruri (dulciuri,jucării și îmbrăcăminte pentru toți copii din C.S.E.I.).
Elevii clasei a IV-a B,au primit daruri de la studenții și profesorii de la Facultatea de Inginerie Brăila, coordonați de d-na prof.univ.Șerban Anca.
9.Dor de Eminescu-activitate coordonată de prof.Chirită Ionuț. Activitatea a constat în vizionarea unei prezentări PPT despre viața și activitatea poetului, au recitat din lirica eminesciană, audierea de cântece cu versuri ale poetului. Au participat elevii claselor a IX-a ,a X-a și a XI-a impreuna cu dirigintii.
-Elevii din învățământul gimnazial sub îndrumarea doamnei prof. Neagu Liliana, au realizat un program artistic dedicat zilei lui Eminescu.
-Elevii de la nivelul primar au realizat desene și colaje cu tema ,,Eminescu în ochi de copil“ – lucrările au fost expuse pentru realizarea expoziției iar elevii au primit diplome de participare.
10.Unirea Principatelor Române – activitatea s-a desfășurat pe doua ateliere:
– elevii din învățământul primar și gimnazial au realizat o expoziție cu lucrări plastice și colaje cu tema propusă, au fost coordonați de profesorii diriginți, prof. logopezi, psihologi;
– elevii de la scoala profesională , coordonați de d-na. prof. Adriana Claudia Bădără, au urmarit o prezentare PPT cu tema „Unirea”.